Ca să-ndulcesc amarul bunului rămas
mă tot întreb:Ce aș putea să-ți las,
să-ți mai vorbească despre mine
... când îți voi fi doar ieri și niciodată mâine?!
Aș înmuia în dor un fir de busuioc
să-ți scriu poemul ce ne-a adus noroc
cu-n colț albastru,de cer înseninat
pe partea de suflet care m-a purtat.
Aș stoarce cerneală roșie,ce frige
din macii pe care-nvat a-i stinge,
ți-aș incrusta în palmă un refren
cu rime de-nceputuri de poem.
Un ultim vers ți-aș scrie,de-aș putea
pe partea inimii care era a mea
cu razele dintr-un mănunchi de stele
să-ți rămân arzândă,veșnică,...ca ele!