Se afișează postările cu eticheta singuratate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta singuratate. Afișați toate postările

luni

Singuratete

Stau singură cu faţa către cer,
Privesc înaltul cerului albastru
Şi simt că-ncetul cu încetul pier
Ucisă de-odiseea unui astru.

Privesc amurgul înecată-n vis
Singurătatea cu putere-apasă
În suflet e-un vacarm de nedescris
Şi noaptea e din ce în ce mai deasă.

E-atâta linişte în jurul meu
Încât aud şi stelele cum cresc
E-o linişte ce-apasă tot mai greu
Nici nu mai am cu cine să vorbesc.

E toamna despărţirilor aproape
E vremea frunzelor scăldate-n ploi
De va veni şi iarna să ne-ngroape
Vor piere toate visele din noi.

E viaţa o imensă aşteptare
Un tei plângând mereu spre infinit
Cuvântul ce răneşte şi ce doare
O lacrimă pe ţărmul nesfârşit.

Şi despărţirea e mai dureroasă
Căci totul se măsoară-n despărţiri
Ne îndreptăm spre-o iarnă prea geroasă
Cu paşi prea repezi şi cu reci priviri.

Când viaţa-i o imensă despărţire
Ce poate moartea să mai ia din noi?
Dacă ne despărţim şi de iubire
Ca de povara fiecărei ploi.

Dar dacă viaţa n-ar avea şi patimi
Am fi prea multă vreme fericiţi
Veniţi să ne-ngropăm în mări de lacrimi
Căci totul e-n zadar,îndrăgostiţi..
                                                    15 SEPTEMBRIE 1987 – ARINI