M-am lepădat de regretele care îmi măcinau puțin câte puțin sufletul. Și m-am lepădat și de oamenii care au încolțit în inima mea îndoiala, nesiguranța și dezamăgirea nu ca de o haină veche cum probabil au crezut ei, ci ca de coaja unei răni care a copt prea mult timp. Era firesc, necesar.
Mi-am găsit cu greu liniștea. Zilele mi-au fost agitate, iar nopțile zbuciumul sufletesc a lăsat câte o amprentă de fiecare dată.
Cred că am învățat, în sfârșit, să las totul în urmă. Tot ce mi-a știrbit încrederea în mine și în oameni, tot ce m-a tras în jos pe mine ca om, tot ce n-am reușit, tot ce am greșit și n-am mai putut să repar, tot ce m-a făcut să mă simt singură, tristă și descurajată.
Am înțeles după atâta amar de vreme că cele care mă țineau în loc sau mă făceau să dau înapoi erau de fapt propriile regrete, propriile bătălii pierdute.
Mi-am găsit cu greu liniștea. Zilele mi-au fost agitate, iar nopțile zbuciumul sufletesc a lăsat câte o amprentă de fiecare dată.
Cred că am învățat, în sfârșit, să las totul în urmă. Tot ce mi-a știrbit încrederea în mine și în oameni, tot ce m-a tras în jos pe mine ca om, tot ce n-am reușit, tot ce am greșit și n-am mai putut să repar, tot ce m-a făcut să mă simt singură, tristă și descurajată.
Am înțeles după atâta amar de vreme că cele care mă țineau în loc sau mă făceau să dau înapoi erau de fapt propriile regrete, propriile bătălii pierdute.
Astăzi știu că ce am pierdut pierdut rămâne și că momentele în care m-am rătăcit printre propriile greșeli, alergând mereu într-un trecut în care credeam că am fost fericită au avut ca scop regăsirea unui eu mai puternic, mai matur, mai rațional.
Astăzi sunt împăcată cu ceea ce sunt și cu ceea ce am. Sunt împăcată cu mine pentru că m-am lepădat de regrete. De toate acele regrete de plumb.
Astăzi sunt împăcată cu ceea ce sunt și cu ceea ce am. Sunt împăcată cu mine pentru că m-am lepădat de regrete. De toate acele regrete de plumb.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu