miercuri

Când timpul plânge între noi-Poezia zilei !

De unde-mi vii, din care vremi uitate
şi din ce timp, din care depărtări?
De ce-amăgeşti azi gânduri vinovate
Cu un surâs şi râuri de uitări?

Unde te duci, când nu mai ştiu de tine?
Ce braţe te cuprind cu tainic dor?
Ce buze cer sărutul tău, şi-n cine
Suflarea ta se schimbă în fior?

Pe care drum te pierzi, când noaptea vine?
în mângâierea cui te mai alinţi?
Ce stele-ţi ard în ochi, când uiţi de tine
Iar buze, trup şi şoapte-ţi sunt fierbinţi?

Care e gustul sărutării tale,
Cât e de tandră-mbrăţişarea ta,
Nicicând nu voi afla! şi-mi cad petale
Din flori cu nume trist: "nu mă uita"....

Privesc la chipul tău, mereu un zâmbet,
Mă doare visul ce-a-nflorit târziu
şi-o lacrimă îmi picură în suflet
Din tot ce-am fost şi nu mai ştiu să fiu.

Se stinge-n trup o flacăra aprinsă
Prin ochii tăi frumoşi, în ochii-mi goi,
şi-aud tăcerea ta, o floare ninsă
A timpului ce plânge între noi...
 
 
Versuri : Marian Burtoi

marți

Asi vrea

   In fiecare zi sper ca va fi din ce in ce mai bine...am asteptat iubirea o viata intreaga,,Am daruit totul,am sacrificat o parte din viata mea din iubire pentru cei din jurul meu.Am fost crescuta sa impart  totul cu cine imi e drag..Mie dor de vremurile vechi cand ne adunam cu totii,fie frati,rude,prieteni,cunostinte,,si petreceam,sau simple vizite fara un motiv anume,fara telefoane sau programari ...si nu  ne dusmaneam pentru nimic...Oare unde a disparut Iubirea,fie ea de toate felurile??...Ce n-asi da sa dau timpul inapoi...

luni

Parcurge cu un zambet amintirea

Au fost multi anii ce-au trecut in graba, Sa nu-i numeri chiar daca ei te-ntreaba Oricum...varsta nu-i timpul ce-a trecut E cat mai stai in viata si ce ai de facut... Parcurge cu un zambet amintirea Umple ziua de maine cu iubirea, Comoara vietii nu va fi ce ai, Va fi sufletul tau... luminita...si cui i-l dai.